Pompierii Detașamentului de Pompieri Focșani și echipajul SVSU Odobești au intervenit, sâmbătă seară, pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o anexă a unei gospodării, din satul Faraoanele, comuna Vârteșcoiu. Pompierii focșăneni au deplasat la această intervenție două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Proprietarului, un bărbat de 69 de ani, i s-a făcut rău când a văzut cum îi arde gospodăria. El a primit îngrijiri medicale pe loc. Pagubele produse de incendiu au fost însemnate. ”La sosirea salvatorilor incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, pe o suprafață de circa 50 mp. Forțele de intervenție au localizat imediat incendiul, care amenința să se propage la casa de locuit aflată în apropiere, reușind lichidarea acestuia în limitele găsite după aproximativ o oră. Cu toate acestea o persoană, de sex masculin, de 69 de ani, a suferit atac de panică. Paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat însă persoana a refuzat transportul la spital. În urma incendiului au ars anexa de 50 mp și acoperișul construit din lemn și învelitoare din tablă de 70 mp, precum și mobilierul și bunurile de uz casnic aflate în interior. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric”, au precizat pompierii focșăneni.

Articolul precedentFoc pus intenționat la o magazie cu lucernă, în Faraoanele
Articolul următorTentative de sinucidere, cu zeci de medicamente înghițite