Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a extins și prelungit avertizările de inundații, pentru multe bazine hidrografice din țară. Județul Vrancea nu a fost ocolit. Astfel, avertizarea de inundații cod portocaliu s-a instituit pentru bazinele hidrografice Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Bacău şi Galaţi) și Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Suceava (judeţele: Suceava, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi şi Galaţi), de astăzi și până luni, 30 iulie, la ora 12.00. Totodată, codul portocaliu de inundații a fost emis pentru râurile Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Bacău, Neamţ și Vrancea) și Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), de duminică, 29 iulie, ora 16.00, și până a doua zi la prânz.

În același timp, INHGA a prelungit avertizarea cod galben de inundații până luni, 30 iulie, ora 24.00, pentru: Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Bacău, Neamţ și Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Rȃmnicu Sărat (judeţele Buzău și Vrancea), Bârlad (judeţele: Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Bacău şi Galaţi), Siret – sector aval intrarea ȋn ţară (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Suceava (judeţele: Suceava, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi şi Galaţi).

Articolul precedentBicicliștii din Vrancea, așteptați la ”Masa Critică”
Articolul următorAsfaltarea se amână pe unele străzi din Focșani, după condamnarea proiectantului