Duminică dimineață, o persoană a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că a văzut un urs prins într-un laț, la marginea satului Coza, comuna Tulnici (punctul Lunca Străjii). La fața locului au ajuns și două echipaje de jandarmi, care au luat măsuri de delimitare a perimetrului și de restricționare a accesului persoanelor. Totodată, jandarmii au păzit animalul, până la venirea specialiștilor din Covasna, pentru a-l tranchiliza și elibera. Abia azi dimineață s-a întâmplat acest lucru, iar ursul a reușit să plece singur în pădure. ”În data de 30.09.2019, la orele 07.30, ursul prins în laț în comuna Tulnici, sat Coza, în punctul Lunca Străjii, a fost tranchilizat de către specialiștii sosiți la fața locului. La ora 08.30, ursul s-a ridicat și a plecat în pădure. Efectivele de jandarmi participante vor mai rămâne în zonă pentru monitorizare.”, au transmis jandarmii vrânceni.

Articolul precedentVIDEO Urs speriat, în bătaia farurilor, pe DN2D, la Tulnici
Articolul următorCadre noi la Poliția Vrancea