Pe data de 19 iulie, un apel primit la numărul unic de urgență 112 anunța izbucnirea unui incendiu la un apartament în municipiul Focșani. Pe geamul bucătăriei ieșea un fum gros, iar acest lucru i-a îngrijorat pe vecini și pe trecătorii aflați în zonă, care au chemat imediat pompierii. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Ajunși la locul evenimentului, s-a intervenit cu scara de fereastră pentru pătrunderea în interiorul locuinței situate la etajul unu al imobilului. Primul pompier care a intrat în apartament a fost plutonierul major Marius Țiglă. Acesta a evaluat rapid situația și a acționat, scoțând un adult și două fetițe din locuință. Din fericire, datorită intervenției rapide, tatăl și cele două fetițe pe care le-a găsit dormind nu au inhalat fumul care cuprinsese apartamentul. În urma acestei intervenții, conducerea ISU Vrancea a hotărât să-i acorde plutonierului major Marius Țiglă titlul de pompierul lunii iulie. ”Promptitudinea cu care a acţionat, precum şi curajul de care dă dovadă în fiecare misiune l-au distins „Pompierul lunii iulie”. Această apreciere l-a surprins şi bucurat totodată, însă ca un pompier adevărat ne-a destăinuit că: „Cea mai mare recompensă în meseria de pompier este să știi că ai făcut un bine. Nu devii pompier pentru a primi laude, devii pompier dacă îți iubeşti semenii și dacă ai suficient curaj să te arunci în foc pentru a-ți salva aproapele. M-am îndrăgostit de această meserie din armată, iar în anul 2006, când au fost scoase la concurs posturi cu încadrare din sursă externă, am știut că trebuie să profit de această șansă și am participat la concurs. Îmi fac meseria cu plăcere și îmi place să mă implic în toate activităţile în care pot ajuta. Am observat că de multe ori oamenii nu conştientizează pericolul, iar în momentul când acesta apare devin agitaţi şi nu mai ştiu cum să reacţioneze. Cetăţenii ar trebui să fie mai responsabili înainte de a face o acţiune care să le ameninţe viaţa. Misiunea în care am salvat tatăl şi cele două fetiţe din apartamentul plin de fum a fost obişnuită pentru mine, dar fără intervenţia noastră ar fi putut avea un sfârşit tragic. Mă bucur că nu a fost aşa, chiar dacă „oamenii cu mască” le-au cam speriat pe cele două fetiţe. Sunt mândru că sunt pompier şi mi-aş dori ca unul din cei doi băieţi ai mei să-mi calce pe urme.”, se arată într-un comunicat al ISU Vrancea.

 

Articolul precedentConsilierii locali și județeni ai PNL, mesaje anti-PSD în plen
Articolul următorINTERVIU EXCLUSIV I Mama copiilor folosiți de jandarmi pentru PR pozitiv: mi-au folosit copiii abuziv! Nu au avut acordul meu pentru folosirea fotografiei