Șapte polițiști care lucrează în Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea au fost premiați de conducerea MAI cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia sunt: Ionică Popa, Daniel Murgu, Mariana Dobre, Laurențiu Enache, Nicuță Tivgă, Ionel Daroga și Dorel Hagiu. În cadrul unei ceremonii la sediul MAI, ministrul Carmen Dan i-a felicitat și le-a acordat distincții speciale, în semn de recunoaștere a eforturilor depuse de polițiști în salvarea oamenilor afectați de ploile torențiale și inundațiile din perioada iunie-iulie a.c.                                        ”Popa Ionică, Dobre Mariana, Murgu Daniel, Daroga Ionel, Tivgă Nicuță, Hagiu Dorel, Enache Laurențiu, Tolvaj-Marin Nicoleta. Ei sunt colegii noștri care s-au implicat trup și suflet în acțiunile de salvare a oamenilor, pe timpul inundațiilor din ultima perioadă. Tuturor celor care au fost alături și i-au ajutat pe semenii noștri în nevoie, le mulțumim și le spunem sincer: Sunteți eroii noștri!”, se scrie pe pagina de Facebook a Poliției Române. În total, conducerea MAI a acordat emblema de onoare unui număr de 29 de angajați ai structurilor ministerului.

Articolul precedentAccident pe E85, la intersecția cu drumul spre Cotești
Articolul următorULTIMA ORĂ Incendiu în comuna Corbița