Celebra companie americană de restaurante fast-food McDonald`s a deschis unitatea din Focșani. Așteptat de mulți ani, restaurantul McDonald`s din Focșani este cel mai modern din întreaga rețea din România. Unitatea din Focșani dispune de toate produsele și serviciile companiei, cu meniuri, oferte, campanii, loc de joacă, spațiu pentru sărbătorirea zilelor de naștere, drive-in și comandă digitală. Restaurantul situat în zona Kaufland are câteva dispozitive la care clienții pot face comanda, pe care o achită cu cardul sau cash – case de marcat autonome unde clienții pot să-și facă singuri comanda. ”Urmărim de mult timp să ajungem la Focșani. Este o ocazie extraordinară, un efort deosebit, o emoție deosebită pentru noi. Acest restaurant reprezintă încununarea eforturilor multor oameni. Este o unitate la cele mai bune standarde de calitate, este un restaurant modern, care îmbină tradiția cu tehnologia. Înainte de a ajunge să investim în Focșani am făcut o o evaluare a orașului, a potențialului economic, a zonei rezidențiale, a puterii de cumpărare și a trendului de dezvoltare pe termen lung”, a declarat, la deschidere, Daniel Boaje, director general al Premier Restaurants România, firma care operează McDonald`s în țara noastră.
Restaurantul de la Focșani are 65 de angajați, toți din Vrancea, existând intenția de creștere a numărului de personal. Campania de recrutare a început în urmă cu un. Este unitatea cu numărul 74 din rețeaua McDonald`s în România, investiția totală de la Focșani ridicându-se la circa 2 milioane de euro. Ținta companiei este de a avea, zilnic, 3-4.000 de clienți. Restaurantul din Focșani are o suprafață de 929 mp și dispune de circa 140 de locuri: 75 în interior și 64 pe terasă.