Weekend aventurier pentru un adolescent inconștient din Jariștea. Sâmbătă seară, acesta s-a dus la o discotecă într-o comună vecină, împreună cu mai mulți cunoscuți. Unul dintre cunoscuți i-a dat băiatului cheile unei mașini, cu scopul de a le înmâna proprietarului autoturismului (în speță, mama șoferului). Însă, după ce a consumat și băuturi alcoolice, băiatul, în vârstă de 16 ani, s-a urcat la volanul mașinii respective și a plecat spre Constanță. Drumul spre mare i-a fost blocat de un echipaj de poliție, în județul Ialomița. Acum, după 24 de ore petrecute după gratii, minorul va fi cercetat sub control judiciar. ”În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că apelantul, împreună cu alți trei prieteni (printre care și minorul reclamat), au mers la o discotecă dintr-o comună vecină. În jurul orei 05.00, proprietarul mașinii a fost sunat de către mama lui, care i-a spus că autoturismul a fost sustras de către tânărul în vârstă de 16 ani. Din cercetări s-a stabilit că cel care a condus mașina până la discotecă i-ar fi înmânat cheile autoturismului tânărului în vârstă de 16 ani, care i-ar fi spus că i le va da proprietarului. Minorul a revenit apoi pe raza comunei Jariștea și, în jurul orei 05.00, ar fi sustras autoturismul care se afla parcat în fața locuinței proprietarului. La data de 08.09.2019, ora 09.15, minorul a fost depistat conducând autoturismul în cauză pe DN 2A, pe raza comunei Giurgeni, județul Ialomița, înspre municipiul Constanța. Fiind oprit de către polițiști în trafic, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost astfel întocmit dosar penal. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Odobești s-au deplasat la sediul I.P.J. Ialomița, de unde l-au preluat pe principalul suspect al furtului, în vederea continuării cercetărilor. Cel în cauză a fost reținut de către polițiști pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat instanței, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Pe numele acestuia instanța a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.”, potrivit unui comunicat al IPJ Vrancea.

Articolul precedentFOTO Flăcările au distrus o gospodărie, la Popești
Articolul următorPeste 300.000 de euro de la Consiliul Județean Vrancea pentru Bachus 2019. Printre invitați – Nicu Paleru, Ion Paladi și Ionuț Dolănescu