Preşedintele Klaus Iohannis spune că, în discuţiile purtate, joi,  de la Palatul Cotroceni, cu cancelarul Austriei Karl Nehammer au convenit să continue procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toţi.

”În discuţiile avute astăzi, la Cotroceni, cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, am convenit să continuăm procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toţi”, arată preşedintele într-un mesaj pe Facebook. 

Şeful statului afirmă că ”Uniunea Europeană trebuie să fie unită, puternică, prosperă, iar intrarea deplină a României în Schengen va consolida securitatea Uniunii, în beneficiul tuturor cetăţenilor”. 

Citește și Rareș Bogdan, despre negocierile din culisele congresului PPE. Cum l-au convins pe cancelarul care ne ținea afară din Schengen să se răzgândească

Articolul precedentUna din trei daune este întârziată sau plătită parțial, dar ASF închide ochii. Noile reguli RCA sunt dezechilibrate – COTAR
Articolul următorRareș Bogdan, despre negocierile din culisele congresului PPE