David Popovici (19 ani) a încheiat pe locul 3 finala la 100 metri liber de la Jocurile Olimpice, cu timpul de 47,49 secunde. Chinezul Pan Zhanle și-a adjudecat aurul și a spulberat recordul mondial, cu 46,40 secunde. Australianul Kyle Chalmers a venit pe poziția secundă (47,48).

Înotătorul român are un aur la actuala ediție, în proba de 200 metri liber. David Popovici, campionul olimpic de la 200 metri liber, a întors al șaptelea la 50 de metri, dar a încheiat pe podium, 47,49, el fiind depășit de Kyle Chalmers, 47,48, și de Pan Zhanle, cu 46,40, primul record mondial de la aceste Jocuri Olimpice.

Deși n-a mai câștigat, așa cum o făcuse în proba de 200 metri liber, Popovici a dat dovadă că o medalie pentru România e mai importantă, așa că primul său gest după final a fost să zâmbească. Mai mult, s-a dus personal la rivalul său chinez, pe care l-a felicitat și l-a luat în brațe pentru performanța istorică. De altfel, cei doi au fost surprinși vorbind la marginea bazinului, la scurt timp după cursă.

Articolul precedentSOȚIA LUI RIZEA ÎL DINAMITEAZĂ PE GEOANĂ: S-A SIMȚIT VULNERABIL DIN CAUZA DEZVĂLUIRILOR SOȚULUI MEU. CUM ÎL SPIONA MAIOR PE GEOANĂ? – VIDEO
Articolul următorTRAFIC RESTRICȚIONAT PE A2 SENSUL BUCUREȘTI – CONSTANȚA. CARAMBOL CU 8 MAȘINI