A început urmărirea penală în dosarul Romprest, împotriva conducerii companiei! Iar prejudiciul este unul uriaș, de aproape un miliard de lei. Vizați sunt Bogdan Adimi, Sorin Velicu și Cosmin Fodoroiu, iar acuzațiile se referă la înșelăciune, abuz în serviciu, evaziune fiscală și grup infracțional organizat. Iar suspect în dosar, spun surse apropiate anchetei, este și Andrei Dracea, unul dintre principalii acționari, cel care ar fi condus și grupul infracțional organizat. Potrivit surselor Realitatea Plus, directorul firmei, Bogdan Adimi, se pregătește să fugă din țară.

Andrei Dracea, împreună cu avocatul Iancu Toader și prin intermediul directorului Bogdan Adimi, au deturnat sume uriașe, timp de mai mulți ani, potrivit unor surse. Iar procurorii susțin că prejudiciul creat, prin aceste fapte, Sectorului 1 din București este de 944.157.000 lei.

Principalele acuzații ar veni în urma unor modificări în fals a actului adițional privind tarifele Romprest în sectorul 1 al Capitalei. Un act aditional care ar fi fost semnat în 2019 și care s-ar afla deja la dosar cu rolul de a proba faptele. În plus, s-ar fi făcut cheltuieli și încasări nejustificate din fonduri publice fără să aibă bază legală sau contractuală.

Megadosarul ar avea nu mai puțin de 4 capete de acuzare : înșelăciune , abuz în serviciu, evaziune fiscală și grup infracțional organizat. Mai exact, reprezentanții de atunci ar primăriei ar fi acceptat ilegal să plătească facturi nejustificat de mari către Romprest, în ciuda unei decizii executorii a Curții de Conturi, care ceruse recuperarea sumelor achitate în plus, anterior. Se pare că lunar, s-ar fi plătit în medie aproximativ 16 milioane de lei timp de 3 ani și jumătate, suma totală fiind de aproape 700 de milioane de lei

DNA: DIRECTORII ROMPREST, URMĂRIȚI PENAL

În dosarul DNA se arată că „suspectul Adimi Marian-Bogdan, în calitate de director general adjunct al SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, împreună cu directorul operațional, Sorin Velicu (…) a indus în eroare persoana vătămată, UAT Sector 1, prin prezentarea către aceasta ca adevărată a împrejurării mincinoase reprezentată de cuantumul cheltuielilor, (…) prin folosirea de mijloace frauduloase, în scopul obținerii pentru SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA a unui folos patrimonial injust, (…) în urma cărora s-a produs o pagubă bugetului UAT Sector 1, în cuantum de 226.233.959 lei”

Iar Directorul Operațional al Romprest, Sorin Velicu l-a ajutat, potrivit procurorilor DNA, pe Marin Necula, directorul executiv, să „ajusteze tarifele de prestație corespunzătoare contractului pentru prestări servicii de salubrizare, prin emiterea unei adrese prin care a solicitat ajustarea tarifelor de prestație pentru servicii apă, canal și salubritate, în perioada 2008-2012”, potrivit dosarului DNA.

DNA ÎI CERCETEAZĂ PE DIRECTORII ROMPREST

„Împreună cu suspectul Sorin Velicu, director operațional al SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, a inițiat ajustarea tarifelor de prestație corespunzătoare acontractuli de delegare a gestunii prestării serviciilor de salubrizare pe raza administrativă a sectorului 1 București. (…) Încheiat prin emiterea adresei prin care SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA a solicitat ajustarea tarifelor de prestație (…) pe ramura servicii apă, canal, salubritate pe perioada iunie 2008-aprilie 2012”. SURSA: Dosar DNA

Întregul dosar cuprinde toate neregulile afacerii cu miză de zeci de milioane de euro. Vizați de ancheta procurorilor anticorupție sunt și Orlando Valache, Duca Ghenoiu si alți 7 angajați ai primăriei sectorului 1. Potrivit surselor Realitatea Plus, anchetatorii ar urma să pună sechestru pe bunurile celor care au condus ROMPREST, inclusiv pe cele ale lui Bogdan Adimi, directorul general al companiei. 

Directorii ROMPREST, urmăriți penal – Grup infracțional condus de Dracea, prejudiciu de aproape 950 de milioane de lei – Decizia DNA

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET – Pilda zilei: Harnicul, leneșul și…ispitele
Articolul următorLa un an de la eliberarea din penitenciar, Liviu Dragnea revine în forță la Culisele Statului Paralel