Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat miercuri că aproximativ 1,9 milioane de copii care merg la grădiniţă sau la şcoală vor primi în anul şcolar viitor fructe, legume, produse lactate şi de panificaţie proaspete.

„Guvernul a luat astăzi mai multe decizii care pregătesc viitorul an şcolar. Aproape 1,9 milioane de copii care merg la grădiniţă sau la şcoală vor primi în continuare fructe, legume, produse lactate şi de panificaţie proaspete. Continuă astfel programul pentru şcoli al României de care au beneficiat aproximativ 1,8 milioane de copii în cursul anului precedent, iar acest program continuă şi se extinde. Bugetul total al programului depăşeşte 760 de milioane de lei din care peste 86 de milioane reprezintă ajutorul financiar alocat de către Uniunea Europeană”, a spus Mihai Constantin într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 

El a adăugat că, săptămânal, copiii din grădiniţe şi şcoli până în clasa a opta inclusiv vor primi câte două porţii de fructe şi legume, trei porţii de lapte sau lactate, două porţii de produse lactate şi cinci produse de panificaţie.

„În plus, ei vor fi şi învăţaţi de ce este important să mâncăm sănătos prin acţiuni educative despre nutriţie incluse în acest program. Programul este finanţat de către Ministerul Agriculturii, dar derularea sa efectivă cade în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi în responsabilitatea directorilor grădiniţelor şi şcolilor care răspund de buna desfăşurare a acestui program”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Guvernului. AGERPRES

Articolul precedentUCRAINA A RATIFICAT STATUTUL DE LA ROMA, DESCHIZÂND CALEA ADERĂRII LA CURTEA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ
Articolul următorCIOLACU CERE O INFORMARE LEGATĂ DE STADIUL PROCESULUI DE RECALCULARE A PENSIILOR