Analistul politic anunță o luptă aprigă, în perioada următoare, între Rareș Bogdan și Sebastian Burduja, pentru șefia PNL. Cozmin Gușă demască faptul că Burduja este susținut și împins de la spate de grupul vechilor securiști, prin tatăl său, Marinel, dar și de către noii securiști, cei ai statului paralel.

„Ca să fac un preambul și să interpretez rolul lui Mircea Toma, în seara asta s-a născut o stea a politicii, numită Mircea Toma. A înghesuit atâtea minciuni Mircea Toma într-o oră de evoluție excepțională, dar de politician a sa, încât o să ne fie greu să le demontăm. Cred că trebuie pregătire specială pentru așa ceva. S-a născut o stea a politicii. Drulă, Barna, mergeți acasă! Vine Mircea Toma. Domnul Ciprian Ciucu provine tot din pepiniera așa zisului stat paralel. El este emanatul Monicăi Macovei, dacă vă aduceți bine aminte, din alte vremuri, și e limpede că, dacă i s-a spus, din acea direcție, să elibereze locul pentru unul ca Burduja. Mă scuzi, dar nu poate să stea pe cal unul ca Burudja. Ele e cu altele, e mai pro-european, el iubește mult minoritățile. El a fost și a rămas băiețelul lui tata, iar CV-ul lui nu este chiar atât de impresionant. Este de notorietate faptul că sunt prieten cu Rareș Bogdan, sunt unul dintre tații lui, că sunt mai în vârstă cu 4 ani, deci pot să-mi permit să spun despre el multe. Dacă nu merge hotărât în această luptă asumată, dacă șovăie, dacă ia doar puțin carpetul și nu îl dă la o parte, să se vadă gunoiul și să facă o curățenie totală, nu are nicio șansă. Deocamdată a lansat un atac, a confirmat niște lucruri, dar mai mult a călcat apa, decât să meargă înainte. Încă nu are toate cărțile, dar măcar i-a conștientizat pe liberali despre nevoia de a se salva și de a merge mai înainte prin gesturi radicale. Gest radical să-l pui pe unul ca Burduja, omul factorului extern, un băiat cu realizări foarte puține, cu un CV coafat, așa cum se practică pe la case mai mari, asta ar fi un dezastru. Culmea, Rareș Bogdan și-a asumat o luptă împotriva lui Sebastian Burduja, fără să se propună, deocamdată, ca șef interimar la București, ceea ce înseamnă că este o luptă împotriva a aproape tuturor structurilor statului. De frica factorului extern, pentru că Burduja e susținut și de americani și de George Soros, dar și de la Comisia Europeană. Atât Iohannis, cât și serviciile secrete, nu se opun. Chiar dacă ei știu că în spatele lui Burduja se află marii dinozauri, unul dintre ei fiind chiar tatăl Burduja, fost bancher înainte de 1989, cu suspiciuni, cum am avut și în cazul Mircea Toma, că a fost mare securist, dar nu putem spune, pentru că la marii securiști nu le vine dosarul la CNSAS. Cu un Adriean Videanu foarte bogat, frate de cruce cu domnul Burduja, care abia așteaptă să ajungă la Finanțe Burudja ăsta micu, pentru a-l învârti cu cheia. Voi credeți că Burduja ăsta micul are vreo poziție în fața vechilor securiști? Ăia îi dau un picior în fund și îl trimit la muncă. Faptul că Rareș Bogdan se ridică împotriva acestui proiect al bătrânilor securiști, dar și al actualilor securiști, asta e o mare realizare. Deci, dacă Rareș Bogdan nu merge hotărât înainte, și-a ratat cariera politică”, conchide analistul.

 

Articolul precedentMircea Toma, reprezentant CNA: „Să înghesui un post de televiziune cu amenzi și să duci o stație în colaps nu este o situație favorabilă”
Articolul următorVIDEO Liberalii vrânceni îi ironizează franceza „de baltă” a vicepreședintelui CJ, Marian Oprișan