Cod galben de viijelii în 13 județe. Avertizarea meteo Cod galben va fi în vigoare luni, între orele 12.00 și 21.00.
Cod galben de viijelii în 13 județe. Totodată, meteorologii anunţă disconfort termic şi caniculă în mai multe zone, marți, miercuri și joi.
Avertizarea meteo Cod galben va fi în vigoare luni, între orele 12.00 și 21.00.
În Carpații Orientali și de Curbură, în sudul Moldovei, nordul Munteniei și în Dobrogea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Județe vizate sunt: Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea și Constanța
Totodată, ANM a emis o informare meteo de disconfort termic ridicat și caniculă pentru marți, miercuri și joi.
În intervalul menționat disconfortul termic va fi în creștere în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă, marți (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării și în Bărăgan, iar miercuri și joi (5 și 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade.
În sudul și estul Munteniei și în vestul Dobrogei, pe arii restrânse se va atinge pragul critic al disconfortului termic și în după-amiaza zilei de luni.