În urma celor 19 percheziții efectuate ieri, 10 mai, în orașul Borșa și în județul Vrancea, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au pus în aplicare 5 mandate de aducere. În cauză, au fost audiate 4 persoane vătămate și opt persoane în calitate de martori.
În urma activităților, s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2009, cu ajutorul unor funcționari publici, 13 persoane vulnerabile cu handicap psihic, internate în centre de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap, din județului Vrancea, ar fi fost recrutate prin inducere în eroare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate, și, ulterior, transportate, în vederea exploatării prin muncă în cadrul unor pensiuni, gospodării și ferme, din județul Maramureș.
Persoanelor vătămate le-ar fi fost reținute documentele de identitate, acțiune de natură a asigura exploatarea acestora pe o perioadă cât mai îndelungată, dar și accesul la conturile bancare în care erau virate lunar indemnizațiile de handicap cuvenite acestora.
Acestea ar fi fost adăpostite în condiții necorespunzătoare și exploatate prin muncă, fiind obligate să aibă grijă de animale, să efectueze diferite activități agricole și să muncească în unitățile de cazare deținute de bănuiți în orașul Borșa, Județul Maramureș.
Persoanele vătămate ar fi fost amenințate, agresate și injuriate, acte care au determinat o puternică stare de temere în rândul acestora. În această modalitate, acestea au fost aservite total bănuiților, care le-au transferat între ei și împrumutat ocazional altor persoane din localitate, pentru a presta diferite munci.
Cu privire la una dintre persoanele bănuite, șef al unui centru pentru persoane cu dizabilități, s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2021, ar fi recrutat pentru a fi exploatate prin muncă, 3 persoane vulnerabile, cu handicap neuropsihic, instituționalizate în centrul pe care îl conducea, profitând de autoritatea conferită de funcţia pe care o îndeplinea şi de starea de vădită vulnerabilitate în care se găseau victimele, pe care le-ar fi predat bănuiților, pentru a fi transportate şi adăpostite în imobilele deţinute de către aceştia, în oraşul Borşa, în scopul exploatării prin muncă.
Ulterior, acesta i-ar fi ajutat pe bănuiți să continue activitatea de adăpostire şi exploatare prin muncă a persoanelor vătămate, prin îndrumarea acestora asupra creării unei aparenţe de legalitate a adăpostirii acestora, prin întocmirea şi acceptarea de documente care să justifice cazarea persoanelor vulnerabile în imobilele controlate de către aceştia.
La percheziții, au fost ridicate telefoane mobile, carduri bancare, carduri de sănătate și cărți de identitate, aparținând unora dintre persoanele vătămate identificate, înscrisuri ce au legătură cu cauza și 3.150 de euro.
În urma administrării probatoriului, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de 2 femei, de 41, respectiv 64 de ani, din Borșa și față de 2 bărbați, de 42, respectiv 43 de ani, din Vrancea și Borșa.
Astăzi, 11 mai, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, cu propunere de arestare preventivă a celor 4 persoane reținute, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și serviciilor de combatere a criminalității organizate Sălaj, Bistrița-Năsăud și Vrancea.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul Criminalistic, cel al Direcției Generale Anticorupție, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Pintea Viteazul Maramureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
Sursa: Realitatea de Maramures