Condițiile insalubre și periculoase în care sunt trimiși să se antreneze pompierii României, fără apă, fără stingătoare, cu echipamente proaste și ruginite – o relatare primită de la un pompier cu 18 ani vechime, scrie Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România.

APADOR-CH a primit relatarea de mai jos de la plutonierul major Valentin Ciolan, un pompier cu o vechime de 18 ani care spune că a participat în cariera sa la numeroase intervenții de stingere a incendiilor. În perioada 14-19 iulie 2024, acesta spune că a participat la cursul de alpinist intervenție pompier la Centrul de Pregătire a Pompierilor General de brigadă Corneliu Stoicheci, unde a fost expus unor condiții de pregătire și cazare periculoase, care nu îndeplineau nici măcar condițiile cerute în mod normal de pompieri pentru autorizarea altor unități de cazare. Am decis să publicăm relatarea plutonierului Ciolan, cu acordul acestuia, și să cerem o reacție de la autoritățile competente: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Relatarea și fotografiile îi aparțin plutonierului Valentin Ciolan:

Rugină, lipsă stingătoare, gândaci și mucegai

 

La sosirea mea la Centrul de Pregătire a Pompierilor General Stoichiciu, am fost șocat să constat starea deplorabilă a infrastructurii și lipsa totală de echipamente de siguranță adecvate. Porticul de alpinism, crucial pentru antrenamentele noastre, prezenta semne vizibile de uzură și coroziune, punând sub semnul întrebării siguranța utilizării acestuia. În plus, întreaga clădire nu era echipată cu stingătoare, contrar normelor legale de apărare împotriva incendiilor.

  

Nu am avut unde să îmi încălzesc un ceai sau să fac o cafea, și nu am avut acces la un mic dejun normal cu produse proaspete, dat fiind căldura din acel „hotel”. Am improvizat dintr-o pungă cu apă un dop și am încercat să strâng apă în cada de la baie pentru a păstra bidoanele de apă la rece, dar fără succes. Temperaturile ridicate și lipsa frigiderelor au dus la stricarea sucurilor cumpărate, acestea fermentând de pe o zi pe alta.

Am fost nevoit să dorm pe balcon deoarece era imposibil să stau în cameră din cauza mucegaiului, gândacilor, furnicilor sub parchet, păianjenilor și lipsei plaselor la geam. De asemenea, nu exista o mașină de spălat, astfel că, din cauza transpirației intense de la antrenamente, am fost nevoit să îmi spăl ținuta în cadă, călcând-o în picioare și folosind gelul de duș. Nu existau hârtie igienică, săpun sau alte necesități de bază, elemente esențiale chiar și pentru un hotel de o stea.

                                  

Condiții de cazare și antrenament inumane

  • Lipsa echipamentelor de siguranță la incendiu: Nu existau stingătoare în întreaga clădire, încălcând Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și Ordinul nr. 163/2007.
  • Condiții de cazare deplorabile: Sala de mese, băile, sălile de curs, camerele și saltelele erau în condiții insalubre, fără aer condiționat, afectând grav confortul și capacitatea de concentrare a participanților.
  • Echipament de protecție inadecvat: Ținuta de instrucție nu întrunește măsurile de protecție necesare și nu este suficient de elastică pentru anumite manevre. Nu oferă protecții la genunchi și coate, iar bocancii au talpă de slabă calitate, alunecând pe majoritatea suprafețelor.
  • Lipsa apei potabile: Nu exista acces facil la apă potabilă, singurul chioșc fiind la 500 de metri distanță, contrar Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile.

Alte deficiențe:

Nu s-a predat nicio teorie, învățând doar din documente trimise sub formă de poze vechi și greu de înțeles. Nu existau panouri de cățărare moderne pentru a învăța prizele și autoasigurarea, iar instructorii erau personal din tura de la unitate, care plecau frecvent în misiuni. Nu exista un videoproiector sau un televizor mare pentru a ne explica anumite lucruri. Am fost afectați emoțional și ne-a fost lezată demnitatea umană și profesională.

Am hotărât să iau atitudine pentru faptul că nu mi se pare corect ca cei ce trebuie să se antreneze la nivel profesionist pentru salvarea oamenilor, animalelor și bunurilor să nu beneficieze de condiții normale de desfășurare a activităților. În 20 de ani, am participat la sute de intervenții și am dat dovadă de curaj și onoare.

Vă solicit intervenția urgentă pentru remedierea acestor deficiențe și asigurarea unui mediu sigur, sănătos și respectuos pentru toți participanții la cursurile de pregătire din cadrul Centrului de Pregătire a Pompierilor

Cu stima Valentin C.”

Plutonierul Ciolan spune că a transmis această relatare și superiorilor săi, dar fără rezultat, întrucât după experiența lui au mai fost trimiși și alți colegi în aceleași condiții de „antrenament”.

APADOR-CH a solicitat un punct de vedere IGSU și MAI și invită jurnaliștii interesați de subiect să facă același lucru.

 

UPDATE 8 august 2024 – Răspunsul IGSU 

IGSU admite problemele, dar spune că pompierii trebuie să se călească în condiții grele pentru a fi apți de muncă

Din răspunsul primit de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență aflăm în primul rând că există alte trei centre noi și frumoase destinate pregătirii pompierilor, dar și că problemele de la baza de antrenament din Ilfov, semnalate de plutonierul Ciolan, sunt reale. IGSU le pune, însă, pe seama cutumei că pompierii trebuie să se călească în condiții grele pentru a fi apți de luptă cu flăcările. O mentalitate pe care n-o mai credeam valabilă, dar iată că este și invocată oficial.

 

IGSU mai spune, totuși, că a constituit o comisie de anchetă pentru a verifica aspectele semnalate de pompier și se angajează că va căuta soluții pentru remedierea problemelor.

Citiți răspunsul integral al IGSU

 

Articolul precedentPESTE 97.000 DE FANI S-AU BUCURAT DE MAGIA UNTOLD ÎN PRIMA ZI DE FESTIVAL
Articolul următorCEL PUŢIN DOI MORŢI ŞI 17 RĂNIŢI ÎNTR-UN ATAC RUSESC ASUPRA UNUI SUPERMARKET ÎN ESTUL UCRAINEI