Din cei aproape 400 de milioane de copii care sunt victime ale metodelor violente de disciplină, aproximativ 330 de milioane suferă pedepse fizice.

Șase din zece copii cu vârsta sub cinci ani, sau aproape 400 de milioane de copii la nivel mondial, sunt adesea agresați fizic și psihologic de părinții lor, potrivit UNICEF. Mai mult de una din patru persoane care se ocupă de un copil consideră că pedeapsa fizică este necesară pentru a-l educa pe acesta în mod corespunzător.

Aceste estimări au fost publicate luni seara de Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii șși acoperă aproximativ o sută de ţări cu acest tip de date între 2010 şi 2023, care includ „agresiunea psihologică” şi „pedeapsa corporală”.

Conform UNICEF, un copil este agresat psihologic atunci când cineva țipă la el sau când îl numește „prost” sau „leneș”. Pedeapsa fizică include „scuturarea”, pălmuirea, lovirea şi, în general, orice lovitură menită să facă rău fără a provoca răni.

Din cei aproape 400 de milioane de copii care sunt victime ale acestor metode violente de disciplină, aproximativ 330 de milioane suferă pedepse fizice, potrivit Agerpres.

În ciuda faptului că tot mai multe ţări interzic pedeapsa corporală, aproape jumătate de miliard de copii sub vârsta de cinci ani nu sunt protejaţi legal împotriva acesteia.

Dezvoltarea copiilor, afectată de violența fizică sau verbală

Șefa UNICEF, Catherine Russell, a explicat că atunci când copiii sunt victime ale violenţei fizice sau verbale acasă sau când sunt privaţi de atenţia socială şi emoţională a celor dragi le poate fi afectată stima de sine şi dezvoltarea.

UNICEF publică în premieră estimări privind accesul copiilor la posibilitatea de a se juca, cu ocazia primei Zile Internaţionale a Jocului, celebrată marţi.

Datele ce acoperă 85 de ţări arată că unul din cinci copii cu vârste cuprinse între doi şi patru ani nu se joacă cu persoana care are grijă de el acasă şi aproximativ unul din opt copii cu vârsta sub cinci ani nu are jucării.

Aproximativ 40% dintre copiii cu vârste cuprinse între doi şi patru ani nu sunt suficient stimulaţi sau sunt lipsiţi de interacţiune şi unul din zece nu are acces acasă la activităţi critice pentru dezvoltarea cognitivă, socială şi emoţională, cum ar fi cititul, povestitul, cântatul, desenatul.

Articolul precedentMeteorologii au extins avertizarea de caniculă!
Articolul următorSUA: Donald Trump, intervievat la serviciul de probaţiune ca orice condamnat