Europol, după evadarea turcului condamnat pentru crimă: "Este inadmisibil să nu vedem demisii sau demiteri"

Europol, după evadarea turcului condamnat pentru crimă: "Este inadmisibil să nu vedem demisii sau demiteri"
Omul de afaceri turc Abdullah Atas, condamnat și încarcerat în Penitenciarul Rahova din 2015
Sindicatul Europol acuză conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor că a permis evadarea cetățeanului turc care a ucis „cu sânge rece” un polițist, după ce i-a aprobat o învoire, în ciuda avizului negativ al specialiștilor, potrivit realitatea.net.
„10 permisii pentru un ucigaș de polițiști, condamnat la 22 de ani și 10 luni, în timp ce alți condamnați pentru «găinării» se bucură dacă beneficiază de o singură permisie pe durata ispășirii întregii pedepse?! Cetățeanul turc care l-a omorât cu sânge rece pe colegul nostru, Gheorghe Ionescu, zis «Dulăul», tocmai pentru că avea fler în prinderea drogaților și bețivilor la volan, și care a intenționat să îl oprească în trafic, a evadat cu concursul șefilor din Poliția Penitenciară!”, au transmis, marți, reprezentanții Europol într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, este „inadmisibil” să nu existe demisii sau demiteri în acest caz, în condițiile în care cererea de învoire a fost avizată negativ de specialiști din interiorul Penitenciarului Rahova, unde era închis condamnatul.
„Cu toate acestea șefii din Administrația Națională a Penitenciarelor au trecut peste acest aviz și au aprobat învoirea. Nu pentru o zi, nu pentru două zile, ci pentru 3 zile!!! Ca și cum ar fi fost vorba despre vreun hoț de panseluțe din parc, care urma să fie eliberat din moment în moment, nu despre un criminal care putea fi liberat condiționat cel mai devreme în anul 2037!”, mai arată sursa citată.
Mai mult decât atât, sindcatul menționează că de la încarcerare până în prezent, toate solicitările de permisie ale „criminalului turc” au fost aprobate.
„TOATE! Păi să nu ne întrebăm oare dacă etimologia cuvântului «bacșiș» care vine din limba turcă nu are incidență în acest caz?! Să nu ne întrebăm oare despre tratamentul preferențial de care pot beneficia condamnații cu o condiție financiară foarte bună? Ce transparență poate exista într-un sistem închis, în care doar vârful Poliției Penitenciare are acces la aceste date și poate interveni pentru a „ușura” condițiile de detenție ale „condamnaților de lux”?! Cineva trebuie să răspundă urgent pentru această palmă dată justiției și memoriei colegului nostru!”, mai afirmă reprezentanții Europol.
Aprobarea permisiei, în ciuda unui aviz negativ
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Bogdan Burcu, a declarat marți că el a fost cel care a aprobat permisia de trei zile în cazul cetățeanului turc condamnat la aproape 23 de ani de închisoare pentru uciderea unui polițist și care nu a revenit luni în Penitenciarul Rahova.
Burcu a recunoscut că „e posibil să fi existat un aviz negativ al uneia dintre persoanele de pe circuitul de aprobare”. Declarația vine după ce Sindicatul Național al Poliției Penitenciare a susținut că șeful ANP ar fi aprobat permisia „în ciuda avizelor negative ale structurilor de specialitate din subordine, cu o singură excepție”.
Directorul ANP a explicat că, în pofida unui aviz negativ, a decis acordarea permisiei întrucât forurile internaționale recomandă „măsuri progresive de contact cu comunitatea” pentru deținuți. El a mai precizat că, dacă verificările dispuse de ministrul Justiției vor identifica deficiențe, vinovații, „inclusiv” el, „vor răspunde”.
De la crimă la evadare: cazul Abdullah Atas
Omul de afaceri turc Abdullah Atas, condamnat și încarcerat în Penitenciarul Rahova din 2015 pentru uciderea unui polițist, nu a mai revenit în închisoare după permisia acordată în perioada 23–26 ianuarie. Acesta a fost dat în urmărire națională, iar ulterior în urmărire internațională, după ce autoritățile române au luat în calcul ipoteza fugii sale în Turcia.
Potrivit Penitenciarului București-Rahova, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, executa o pedeapsă de 22 de ani și 10 luni de închisoare pentru omor calificat, în regim semi-deschis.
În august 2015, Abdullah Atas a ucis un polițist care îi făcuse semn să oprească în trafic, lovindu-l intenționat cu mașina și purtându-l pe capota autovehiculului câteva sute de metri. Testele ulterioare au arătat că acesta consumase alcool, având o alcoolemie de aproape 2 la mie.
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News


























