Șmecherie de Focșani. Primarul Misăilă s-a dat însoțitor al copiilor și a fost în tribune la meciul România-Norvegia

misaila stadion copii
Primarul municipiului Focșani a găsit subterfugiul prin care să fie prezent pe Arena Națională marți seară, la meciul România-Norvegia. Cristi Misăilă a mobilizat profesorii de sport și antrenorii de fotbal din Focșani, pentru a aduce un număr cât mai mare de copii la meciul naționalei, și s-a ”introdus” printre ei, în calitate de ”însoțitor” al copiilor. Se știe că UEFA a decis ca România să dispute meciul cu Norvegia cu tribunele goale. Decizia UEFA vine după ce doi suporteri români au sărit pe gazon la meciul cu Spania, iar înainte de aceste incidente au existat mai multe scandări xenofobe și petarde aruncate în teren. În plus, România era recidivistă la acest capitol și era aproape imposibil să scape de sancțiunea Comisiei de Disciplină a UEFA. Însă, acum câteva luni, UEFA a stabilit ca, la meciurile unde terenul echipei gazdă este suspendat, să poată asista copii până la vârsta de 14 ani. Nu a stabilit o limită, ci doar regula de vârstă (nu s-a gândit, însă, la limita de bun simț). Totodată, s-a stabilit ca la fiecare grup de 10 copii să existe un adult însoțitor (de regulă profesor sau părinte). Iată că, profitând de portița lăsată de UEFA, primarul Cristi Misăilă a văzut meciul de aseară din tribune, luând locul unui profesor sau unui părinte.
Citește și:
- 11:38 - Edi Iordănescu contraatacă în disputa cu Răzvan Burleanu: „Și Federația putea să mă păstreze”
- 09:13 - Mbappe, pus la zid de Arbeloa la Real Madrid: „Mi-a spus că sunt al patrulea atacant”
- 17:58 - Tenis: Sorana Cîrstea, eliminată în semifinale la Roma
- 16:11 - Show istoric la finala Mondialului de fotbal. Madonna, Shakira și BTS vor urca pe scena stadionului MetLife din New Jersey
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News













