SC ENET SA Focșani solicită un ajutor financiar de urgență de la bugetul național. Conducerea ENET a făcut o adresă în acest sens către Primăria și Consiliul Local Focșani. Șefii ENET Focșani susțin că, de la 1 octombrie a.c., ar putea rămâne fără gaze naturale din cauza expirării contractului cu furnizorul de combustibil. Pentru încheierea unui nou contract, ENET Focșani trebuie să plătească 22 de milioane de lei, bani pe care nu-i are la dispoziție. Directorul societății (aflată în administrarea Consiliului Local Focșani) a prezentat situația atât Prefecturii Vrancea cât și Primăriei și Consiliului Local Focșani, solicitând efectuarea demersurilor către Guvern și Ministerul Dezvoltării pentru obținerea sprijinului financiar necesar. În acest moment, SC ENET mai are 10.050 de clienţi, din cei 30.000 la înfiinţare, inclusiv şcoli, creşe, grădiniţe, unităţi sanitare şi instituţii publice. „Avem peste 10.000 de familii pe care le încălzim. Cu o medie de trei persoane, plus şcolile unde învaţă câteva mii de elevi depăşim 30.000 de oameni care primesc căldură de la noi. Dacă în Focşani mai trăiesc 60.000 de oameni, practic încălzim jumătate de oraş”, susține directorul ENET, Manole Merchea.

Articolul precedentÎn Primăria Adjud nu se mai stă la coadă pentru plata taxelor și impozitelor
Articolul următorCulisele Statului Paralel: Dezvăluiri halucinate despre FANTASTICII de la Gorj, oamenii de bază ai lui SUPERMAN Cîțu