În urma unei acțiuni de prevenire, derulată noaptea trecută de polițiștii din municipiul Focșani, au fost depistați și câțiva conducători auto care se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Printre cei care s-au urcat băuți la volan, noaptea (în jurul orei 4.00), s-a numărat și un cetățean turc, în vârstă de 31 de ani. Acesta locuiește în Focșani și, la ora respectivă, avea o alcoolemie care i-a adus un dosar penal. ”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,86 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, au anunțat reprezentanții IPJ Vrancea.

Articolul precedentULTIMA ORĂ Victorie pentru CSM Focșani 2007, în primul meci acasă
Articolul următorÎNDRĂZNEȘTE SĂ CREZI Vrancea începe școala cu doar 13 școli gimnaziale autorizate sanitar, din 114