Un tânăr de 26 de ani, din comuna Dumbrăveni, a dat dovadă de un curaj nebun sau, mai degrabă, de inconștiență crasă. După ce a consumat băuturi alcoolice, el a sustras o mașină și a plecat la plimbare, înainte de ivirea zorilor. Când l-au oprit în trafic, pe DN 2N, pe raza satului Bogza, polițiștii au descoperit că tânărul de la volan nu avea nici permis de conducere.  ”Polițiștii Secției de Poliție Rurală Gugești au depistat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Dumbrăveni, în timp ce conducea pe DN 2N (Bogza) un autoturism, fără a fi posesor de permis de conducere. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta ar fi luat autoturismul fără acordul deținătorului. În cauză a fost întocmit dosar penal.”, potrivit unui comunicat al IPJ Vrancea.

Articolul precedentULTIMA ORĂ Un autoturism plin cu procese verbale de la vot s-a izbit de o căruță
Articolul următorFocare de pestă porcină africană la Bogza