Câteva zeci de profesori de la Colegiul Național ”Emil Botta” din Adjud au ajuns, în această dimineață, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea din Focșani. Cadrele didactice sunt nemulțumite de decizia Ministerului Educației Naționale de a reduce numărul de clase în anul școlar 2019-2020. Potrivit deciziei MEN, se vor înființa mai multe clase de profesională în dauna celor teoretice. Astfel, la Colegiul Național ”Emil Botta” din Adjud, vor fi 6 clase teoretice în loc de 8, cum erau până acum.

Acest lucru i-a nemulțumit pe profesorii colegiului, care vor ca Inspectoratul Școlar să revină asupra deciziei. În Consiliul de Administrație al liceului s-a aprobat o acțiune de protest, astfel că profesorii s-au urcat dimineață într-un autocar și au pornit spre Focșani. În același timp, din cauza lipsei cadrelor didactice, nu se vor ține cursuri, astăzi, la liceu. Protestul cadrelor didactice de la unitatea adjudeană este sprijinit de către sindicatul FEN Vrancea.

Articolul precedentVIDEO Drumul județean 202 E- Sihlea- Voetin-Bogza, inundat, prilej de pamflet pentru localnici
Articolul următorFOTO Oamenii din Nereju, izolați de surparea drumului județean