La această oră, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalități Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, sprijiniți de lucrători din cadrul structurilor de ordine publica, politie de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și de combatere a criminalității organizate efectuează 19 percheziții pe raza județului Vrancea, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice, în cadrul mai multor dosare penale aflate în supravegherea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Vrancea. Cercetările vizează săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală în domeniul materialelor reciclabile, cu un prejudiciu total estimat de peste 10 milioane de lei, în dauna bugetului de stat. Activitățile se desfășoară simultan în cele 19 locații și sunt efectuate cu sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu Vrancea, ISCTR Vrancea, Biroul Vamal de Interior Focșani și R.A.R. Totodată la acțiune participă luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Vrancea și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea și din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Sursa – comunicat IPJ Vrancea

foto cu titlu de prezentare

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 19. Vacanța din Grecia
Articolul următorDeclarații de urgență la Palatul Cotroceni! Președintele Klaus Iohannis anunță dacă se impun noi măsuri RESTRICTIVE