Instanța menține condamnarea cu suspendare a fostului primar al Focșaniului, Decebal Bacinschi. Și fosta șefă de la Investiții, Cristina Costin, rămâne cu pedeapsa din prima instanță.

După circa un an de la prima sentință, a Tribunalului Vrancea, Curtea de Apel Galați a dat, joi, decizia definitivă în dosarul în care a fost inculpat fostul primar al municipiului Focșani din perioada 2000-2020, Decebal Bacinschi. Este vorba de dosarul intitulat neoficial ”plasa de lumini”. Magistrații gălățeni au menținut condamnarea de 3 ani cu suspendare în pentru Decebal Bacinschi.

Fostă șefă a Serviciului Investiții din Primăria Focșani, Cristina Costin, are o condamnare de 2 ani și 9 luni cu suspendare.

”În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca fiind nefondate apelurile declarate de inculpaţii Bacinschi Decebal Gabriel şi Costin Maria Cristina împotriva sentinţei penale nr. 175/18.12.2020 pronunţate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1266/91/2019”, se menționează în decizia instanței gălățene.

De asemenea, instanța a stabilit măsuri asigurătorii pentru mai multe imobile din proprietatea celor doi inculpați. Mai mult, ca pedeapsă complementară, instanța îi interzice Cristinei Costin şi ”exercitarea dreptului de a ocupa funcţia de şef Serviciu Investiţii şi Administrarea Fondului Locativ în cadrul Primăriei Municipiului Focşani, precum şi orice altă funcţie pubică neelectivă, pe o perioadă de 3 ani – drept ce va fi interzis şi ca pedeapsă accesorie”.

Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, Bacinschi Decebal-Gabriel, în calitate de primar al municipiului Focşani, cu intenţie, a atribuit în mod direct, către o firmă „agreată”, un contract privind obiectivul „Instalaţii de iluminat ornamental în Piaţa Unirii – Municipiul Focşani” şi ulterior a achitat contravaloarea lucrărilor, deşi ştia că preţul acestora este supraevaluat.

În ambele situaţii, edilul a acţionat contrar dispoziţiilor legale, rezultatul acestor acţiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 394.855 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în cuantum de 267.482 lei de către societatea respectivă.

„În demersurile sale, edilul a beneficiat de ajutorul inculpatei Costin Maria-Cristina, care, în calitatea de şef Serviciu Investiţii, Administrarea Fondului Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Focşani, a întocmit şi avizat mai multe documente pentru atribuirea contractului respectiv şi ulterior pentru efectuarea plăţilor. De menţionat este faptul că, la data încheierii contractului, instalarea ornamentelor de sărbători era deja finalizată”, a precizat DNA, la momentul respectiv.

Articolul precedentULTIMA ORĂ Incendiu la subsolul unui bloc din Focșani. Locatari evacuați
Articolul următorUniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” cere Ministerului Apărării să retragă amendamentele la recalcularea și actualizarea pensiilor militare