Un accident de circulație s-a produs în această seară, la ieșirea din municipiul Adjud. Șoferul unui autoturism, care ieșea dinspre DN 11A, nu a acordat prioritate unei ambulanțe, cu pacient, care se deplasa pe DN2-E85. Din impactul celor două autovehicule a rezultat rănirea a 4 persoane (șoferul autoturismului – o femeie – și 3 persoane din ambulanță, printre care pacientul și asistentul medical). Șoferița a fost preluată de un echipaj SMURD, iar asistentul medical, care prezenta o contuzie la nivelul capului, a fost preluat de un echipaj SAJ Vrancea. Și pacientul din ambulanța lovită a fost preluat de o altă ambulanță SAJ, ajunsă la fața locului. Banda a doua de pe E85, pe sensul Bacău-Adjud, a fost blocată traficului.

Articolul precedentPrimarul se schimbă, promisiunile rămân la fel. Străzile promise de Misăilă au fost ”asfaltate” și acum 3 ani
Articolul următorVrâncean prins de polițiștii de frontieră cu sute de kilograme de pește viu, fără documente