Deși polițiștii au intensificat controalele pe drumurile publice privind transportul de lemne, mulți vrânceni continuă să circule cu autocamioanele pline cu lemne, fără documente legale sau cu acte insuficiente. Unii dintre aceștia scapă de controalele oamenilor legii însă mulți sunt opriți, verificați și, apoi, sancționați. Cei care transportă lemne fără documente în regulă rămân fără marfă și se aleg și cu amendă. Așa au pățit doi transportatori, zilele trecute, unul din comuna Mera și celălalt din comuna Reghiu. ”Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești, cu ocazia activităților desfășurate pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, au depistat pe DN2M, în comuna Broșteni, un bărbat din comuna Mera, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 4 metri cubi lemn foc diverse specii, ce nu corespundea din punct de vedere al speciei cu aspectele menționate în avizul de însoțire prezentat. În cadrul acelorași activități, polițiștii au depistat un bărbat din comuna Reghiu, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 4,5 metri cubi lemn foc, dar care nu corespundea din punct de vedere al speciei cu cele menţionate în avizul de însoțire. Cei doi conducători auto depistați au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos găsit a fost confiscat.”, au anunțat reprezentanții IPJ Vrancea.

Articolul precedentVIDEO Și-au filmat drumul spre moarte. Tinerii implicați în accidentul de pe E85 erau live pe Facebook
Articolul următorHoții au atentat la motorina dintr-un utilaj al SGA Vrancea