Poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești au reţinut doi tineri, bănuiți că ar fi înșelat mai multe persoane prin metoda ”Covid 19”, cu suma totală de 33000 lei. Astăzi, 4 august a.c., ora 01.40, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit în trafic un autoturism, ai cărui ocupanți, doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 30 de ani, din comuna Cotești și județul Brăila, ar fi comis mai multe infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Covid 19”, pe raza județului Vrancea. Din cercetări a rezultat faptul că în perioada iulie – august a.c., cei doi bărbați ar fi indus în eroare trei persoane din județul Vrancea. Astfel, primul dintre bărbați ar fi apelat în mod aleatoriu mai multe numere de telefonie fixă și s-ar fi prezentat a fi inițial fiu al acestora, precizând că se află internat în spital, infectat cu Covid 19, în timp ce al doilea bărbat se recomanda a fi medic și solicita diferite sume de bani pentru transferarea fiului apelantului la un spital din străinătate sau din municipiul Constanța. Una dintre cele trei persoane, o femeie, în vârstă de 89 de ani, și-a dat seama că informațiile prezentate de cei doi bărbați nu sunt reale, întrucât aceasta și-a sunat întâi fiica, care i-a infirmat faptul că ar fi internată în spital. Sumele de bani au fost ridicate în mod direct de la domiciliul acestora, de către un bărbat care se dădea drept ”curier”, care conducea autoturismul oprit în trafic de polițiștii rutieri. Polițiștii vrânceni continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului cauzat. Bărbații bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. În cursul zilei de mâine, polițiștii îi vor prezenta pe cei doi bărbați Judecătoriei Focșani, cu propuneri legale.

Sursa – IPJ Vrancea

Articolul precedentIa pastila SRS: Impozite pentru coșciuge zburătoare
Articolul următorDRAMELE din spatele accidentelor rutiere – Cum primesc familiile vestea că le-au murit cei dragi