Doi tineri  de 18 ani, din Brăila, au golit rafturile câtorva magazine din Focșani. Tinerii preferau produsele electronice. Faptele s-au petrecut în perioada 28 august – 1 septembrie a.c., suspecții fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (patru acte materiale). Cei doi tineri au fost identificați și reținuți de polițiștii vrânceni în cooperare cu colegii lor din Brașov. ”Din cercetările efectuate până în prezent, rezultă că cei doi tineri, ambii din municipiul Brăila, ar fi sustras de pe rafturile unor magazine de pe raza municipiului Focșani produse electronice, în perioada 28 august – 01 septembrie a.c., în valoare totală de aproximativ 11800 de lei. Împotriva suspecților s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate, în vederea documentării și probării întregii activități infracționale.”, potrivit unui comunicat al IPJ Vrancea.

Articolul precedentDosare penale, amenzi și confiscări în urma unei descinderi la producătorii de mangal din Burca
Articolul următorFOTO Președintele Klaus Iohannis, la Focșani