În loc să muncească, un tânăr de 24 de ani a găsit o metodă nelegală de a face rost de bani. El a închiriat două autoturisme, de la firme de profil din Brașov și din Bacău, pe care nu le-a mai returnat. Mai mult, el le-a vândut, prejudiciul estimat ridicându-se la suma de 23.000 de euro. Tânărul a fost reținut ieri, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea. El este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune precum și de conducere a autovehiculelor având acest drept suspendat. ”În urma identificării, în jurul orei 21.00, bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pentru audieri. Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Vrancea, urmând a fi prezentat Judecătoriei Focșani, cu propunere de arestare preventivă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Vrancea.

Articolul precedentMarian Oprișan face campanie pro-referendum folosind fotografii cu minori
Articolul următorMcDonald’s Focșani, care va fi deschis în parcarea Kaufland, face angajări. Ce salarii oferă