După ce o fi văzut mai multe filme cu hoți, un tânăr focșănean s-a gândit să dea lovitura. În noaptea de marți spre miercuri, el a pătruns prin efracție, pe fereastră, într-o locuință din Focșani. Tânărul a luat ce a putut (bunuri de 1.200 de lei) și a fugit. Apoi a intrat și în altă locuință, aflată în apropiere, însă de aici nu a mai furat nimic. El a fost identificat la scurt timp. ”În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Focșani, a fost identificat principalul suspect în cele două cauze, fiind vorba de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Focșani. La data de 14.11.2019 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta, tânărul fiind prezentat Judecătoriei Focșani, care a admis propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru o perioadă de 30 de zile.”, potrivit IPJ Vrancea.

Articolul precedentUn băiat și o fată, dați dispăruți, găsiți teferi de oamenii legii
Articolul următorFake-news marca PSD Vrancea, în școlile vrâncene. Inspectoratul Școlar s-a autosesizat