Fermierii spanioli vor să angajeze sezonieri din România la culegerea căpșunelor. Angajările se vor face prin intermediul rețelei europene Eures, partener al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din România. Spaniolii au nevoie de 800 de muncitori, 400 de femei și 400 de bărbați. Doritorii nu au nevoie de experiență. Angajările se fac pe bază de contract, pentru o perioadă de 3 luni, cu începere în jurul datei de 15 februarie 2019. ”Timpul de lucru este de 6,5 ore efectiv lucrate/zi, 40 de ore şi 15 min/săptămână împărţite în 6 zile, ziua de odihnă nu este neapărat duminica. Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi, plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt: (IRPF=impozit) = 2% impozit, asigurare medicală = 113 euro/lună. Perioada de probă este de 15 zile. Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1,6 euro/zi (plata utilităților). Angajatorul plăteşte transportul către Spania, contravaloarea acestuia urmând a fi recuperată din salariile pe care le va primi angajatul. Întoarcerea în România (la terminarea contractului) este suportată de angajator, transportul dus-întors fiind organizat de angajator printr-o firmă de transport.”, se precizează într-un comunicat al AJOFM Vrancea. Termenul de înscriere pentru aceste locuri de muncă este 15 decembrie a.c. Informații suplimentare se pot obține la sediul AJOFM Vrancea.

 

Articolul precedentULTIMA ORĂ Fotbal: s-a stabilit adversara CSM Focșani 2007 în Cupa României
Articolul următorBărbat rănit la cap, într-un accident, transportat la spital