Zeci de bătrâni stau, la această oră, pe holurile APIA Vrancea, în așteptarea repornirii softului pentru schema de plată pe 2009. Softurile utilizate de instituțiile publice par a fi mereu virusate. Mai ales acolo unde se lucrează intens cu publicul, unde este nevoie de activitate continuă și, câteodată, în termene scurte. Sunt cel puțin două astfel de cazuri ”celebre”, negativ vorbind: softul de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și cel de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. La APIA, de exemplu, în această perioadă se desfășoară operațiunea de primire a cererilor și introducere a datelor proprietarilor de terenuri agricole, pentru a beneficia de schema de plată pe 2019. Iar aplicația … a obosit. Agricultorii care ajung la sediile APIA, conform programărilor, au de așteptat ore întregi pe holurile instituției, fie la centrele județene fie la cele locale. Mulți dintre ei sunt bătrâni, cu suprafețe agricole mici, dar pentru care orice ban în plus îi ajută să-și mai achite din lucrările agricole. ”La APIA nu merge aplicația de doua zile, e plin holul de fermieri care așteaptă, cu orele. Alți fermieri mi-au zis că, uneori, aplicația merge o oră, timp în care funcționarii fac tot posibilul pentru a introduce în sistem cererile în așteptare.”, ne-a declarat un mic fermier, care a reușit, până la urmă, să-și înregistreze cererea. ”Nu este normal ce se întâmplă. Stau oamenii îngrămădiți pe holul APIA, de un metru și jumătate, mulți dintre ei bătrâni, unii bolnavi, în cârje. Și abia se primesc cererile pe suprafață. Vă dați seama ce se va întâmpla atunci când se va trece și la înregistrarea cererilor pentru zootehnie, pe aceeași aplicație! Unora li se face rău de atâta stat pe holuri. Au mai fost probleme cu softul, dar parcă nu așa de mari ca anul acesta”, ne-a declarat un alt fermier.Problemele cu softul au ajuns și la urechile ministrului Agriculturii, Petre Daea. În vizitele sale prin teritoriu, funcționarii APIA i-au explicat ministrului că întâmpină mari dificultăți în procesarea cererilor din partea fermierilor. ”Domnule ministru, avem o problemă cu aplicația, am trimis mail la București, print screen, nu se generau Pdf-urile cu hărțile și nu puteam să listăm cererile. Închisesem cererile, am rugat oamenii să aștepte vreo jumătate de oră, apoi am intrat pe alt server și până la urmă am reușit, am rezolvat toți oamenii”, i-a spus una dintre funcționarele APIA, din Turnu Măgurele, șefului de la MADR. Campania de depunere a cererilor pentru subvenția pe suprafața agricolă, pe anul 2019, se derulează în perioada 1 martie – 15 mai.
Foto: Adevarul
Articolul precedentGALERIE FOTO Pe consilierul local PSD Mihai Nedelcu nu-l vede Poliția lui Misăilă cum parchează pe trotuar, la cârciumă
Articolul următorDorel a dat lovitura la țeava de apă de pe Strada Cotești