Primarul PSD al Focșaniului, Cristi Misăilă (PSD), anunță că orașul va avea un transport public modern și nepoluant, până în 2021.

Municipalitatea focșăneană a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea transportului public în Municipiul Focșani”, valoarea finanțată fiind de 38.421.490,52 lei, bani care vor veni prin Ministerul Lucrărilor Publice, condus de rivalul său politic, ministrul liberal Ion Ștefan, deși, în comunicatul de presă remis, Misăilă omite să spună cu cine a semnat contractul. Cu o durată de până la 30 aprilie 2021, proiectul vizează modernizarea transportului public în Municipiul Focșani, având în vedere îmbunătățirea eficienței transportului public de călători, a frecvenței și a timpilor săi de parcurs.

Prin acest proiect de peste 8 milioane de euro vor fi realizate următoarele activități:

  • Achiziția a 9 vehicule electrice de transport public de 10 m și 7 vehicule electrice de transport public de 6 m, precum și a 5 stații de încărcare rapidă;
  • Modernizarea a 59 de stații de transport public, prin dotarea cu panouri de informare a călătorilor, camere de supraveghere video, echipamente pentru asigurarea accesului la internet și echipamente conexe;
  • Implementarea unui sistem de ticketing, cu toate componentele sale (echipamente mobile instalate pe 48 vehicule, echipamente în teren instalate în 30 de stații de transport public, echipamente centrale instalate în dispecerat);
  • Implementarea subsistemului de acordare a priorității pentru vehiculele de transport public prin instalarea echipamentelor de comunicații cu sistemul de management al traficului pe 48 vehicule de transport public;
  • Implementarea subsistemului de informare a călătorilor, cu toate componentele sale (locale – în 59 de stații de transport public, mobile – în 16 vehicule de transport public, centrale – în dispecerat);
  • Implementarea subsistemului de monitorizare și management al flotei de vehicule, cu toate componentele sale (mobile – în 48 de vehicule de transport public; centrale – în dispecerat).

„De asemenea, sunt incluse servicii de informare a călătorilor în vehicule și în stații, asigurarea accesului la internet pentru toți pasagerii, ceea ce în final va conduce la creșterea atractivității și a confortului deplasărilor cu transportul public”, spune Misăilă.

 

Articolul precedentULTIMA ORĂ Vrânceanul bătut în Anglia a murit astăzi
Articolul următorAnchetă a procurorilor la Colegiul „Emil Botta” din Adjud: unii elevi ar fi distribuit poze pornografice, falsificate, cu profesori