După circa 4 ore de la emiterea comunicatului de presă prin care primarul se dezice vehement de proiectul privind majorarea tarifelor pentru locurile de parcare din oraș, pe site-ul Primăriei Focșani se găsește, încă, în dezbatere publică acest proiect. Astfel, oricine poate citi, în detaliu, prevederile proiectului inițiat chiar de către primarul Cristi Valentin Misăilă, inițiativă pe care acum o neagă. Edilul șef dă vina inițierii proiectului pe conducerea SC Parking SA, o societate înființată de primarul Cristi Misăilă, cu angajați din rândul membrilor, rudelor, prietenilor PSD.

De altfel, în cuprinsul proiectului se pot vedea, printre altele, semnăturile președintelui Consiliului de Administrație al SC Parking, Gabriel Pădineanu (ex-consilier local PSD), directorului SC Parking, Titi Nicușor Statache (prieten al primarului, candidat pe lista PSD la Consiliul Local Focșani), sefului Serviciului Economic al SC Parking, Camelia Guguianu (fiica lui Constantin Guguianu, consilier județean PSD), precum și avizul secretarului municipiului, Eduard Corhană.

Nu este prima dată când primarul Cristi Misăilă încasează lovituri publice, din cauza unor inițiative controversate. La sfârșitul anului trecut, primarul Focșaniului a inițiat un proiect de hotărâre privind introducerea unei taxe de habitat. Proiectul a fost pus în dezbatere publică și a fost susținut cu ardoare de către primar, Misăilă afirmând, la vremea respectivă, că nu renunță la această inițiativă. Însă, după reacțiile negative din partea focșănenilor precum și după ce Marian Oprișan a emis un comunicat prin care le cerea consilierilor locali PSD Focșani să nu voteze taxa de habitat propusă de Misăilă, primarul s-a văzut nevoit să-și retragă proiectul.

 

Articolul precedentȘoferi profesioniști, prinși băuți la primele ore ale dimineții
Articolul următorFOTO A căutat comori și a dat peste grenade