Mii de credincioși au participat, duminică la sfințirea bisericii Schitului Sările din comuna Bisoca, județul Buzău. Slujba de târnosire a lăcașului de cult cu hramul „Învierea Domnului” a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți. Ridicarea lăcașului de cult a început în urmă cu un an, la inițiativa părintelui Macarie Beșliu, de la Mănăstirea Muntioru (comuna Vintileasca). Mai mult, părintele Macarie, care se apropie de vârsta de 70 de ani, a pus la dispoziție și terenul, primit moștenire de la părinții săi. Schitul din satul Sările, locul natal al părintelui Macarie, este al nouălea lăcaș de cult construit prin strădania sa. Pentru întreaga sa activitate dedicată slujirii lui Dumnezeu precum și sufletelor credincioșilor, părintele Macarie a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

 

 

 

Articolul precedentALERTĂ Vrânceanul Tudorel Toader îl scapă pe Dragnea de condamnare
Articolul următorGALERIE FOTO Bătaie de joc la Turneul de tenis Vrancea Trophy