Mobilizare a forțelor Ministerului Afacerilor Interne, azi noapte, în urma unui apel la numărul de urgență 112. O persoană a anunțat că o femeie vrea să se arunce de la etajul al treilea al blocului de lângă sediul Primăriei Focșani. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, o autospecială de intervenție la înălțime și un echipaj de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Focșani. Persoana care ar fi amenințat că se aruncă de la etaj era o femeie de 37 de ani. Oamenii legii au reușit să intre în apartament fără probleme, unde au găsit-o pe femeie, alături de doi bărbați. Se pare că aceștia se aflau sub influența băuturilor alcoolice precum și a unor substanțe interzise (etnobotanice). Unul dintre bărbați, de 33 de ani, din Focșani, a devenit violent și a fost încătușat de polițiști. El a fost dus la Poliție, apoi la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon”, acolo unde a fost trimis la Secția Psihiatrie. Și femeia care amenințase că se aruncă de la etaj a fost adusă la Psihiatrie, însă a refuzat internarea și a plecat acasă.

Articolul precedentULTIMA ORĂ Tragedie la Fitionești. O femeie a fost omorâtă de o remorcă scăpată de sub control
Articolul următorCutremur, la ora 10:00, în Vrancea