Pagube importante în urma unui incendiu produs azi-noapte, în comuna Nereju. Un apel la numărul de urgență 112 anunța, după miezul nopții, izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din comuna Nereju. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii Punctului de Lucru Năruja și ai Stației de Pompieri Vidra. De asemenea, pompierii militari au fost sprijiniți de voluntarii SVSU Nereju. Intervenția a fost destul de dificilă și de durată, incendiul fiind lichidat în jurul orei 5.00. La o primă evaluare, focul a distrus ”anexe gospodărești construite din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de circa 180 mp, o barcă, 2 atv-uri, o pompă de spălat autovehicule, anvelope, piese auto, lubrfianți, aproximativ 10 mc de cherestea și 2 tone cereale (bunuri le se aflau în interiorul anexei). Cauza probabilă a incendiului – scurtcircuit electric”, au menționat reprezentanții ISU Vrancea.

Articolul precedentFOTO Două mașini au ars în Vrancea, în această seară
Articolul următorMeteo: codul galben de instabilitate și ploi torențiale, prelungit