Două grupuri de bărbați s-au bătut, azi-noapte, în satul Cucuieți, comuna Vidra. Mai mulți bărbați au intrat în casa unor ”rivali”, înarmați cu arme albe. Se pare că era vorba de o reglare de conturi. Scandalul a degenerat rapid într-o încăierare generală, fiecare lovind cu ce avea la îndemână. Unul dintre agresori – un tânăr de 29 de ani – venise cu o drujbă. El a lovit cu drujba un bărbat și atunci a primit o lovitură puternică în cap, probabil cu o bâtă, rămânând aproape fără suflare. Agresorii au fugit iar la fața locului a fost chemată ambulanța. Tânărul lovit în cap a fost transportat în stare foarte gravă la Spitalul Județean din Focșani. Conform cadrelor medicale, diagnosticul la internare a fost ”traumatism cranio-cerebral prin agresiune, HSA GCȘ 14 puncte”. Din cauza traumatismelor la cap, medicii focșăneni au luat decizia de a trimite pacientul la Spitalul Clinic de Urgență din Iași, la neurochirurgie. Drujba și alte obiecte contondente, găsite la fața locului, au fost confiscate de polițiști. Oamenii legii au demarat cercetările pentru a identifica participanții la bătaie și motivele care au condus la această adevărată reglare de conturi.

UPDATE   În urma investigațiilor medicale, s-a stabilit faptul că viața bărbatului de 29 de ani, din Vidra, nu a fost pusă în pericol.

Articolul precedentCe bani vor primi comunele vrâncene afectate de inundațiile din acest an
Articolul următorFata lui Varujan Vosganian, executată silit de Primăria Focșani