Militarul găsit împușcat luni dimineață în incinta Garnizoanei Târgu Jiu a fost transferat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. Starea acestuia este critică, fiind în comă, intubat și ventilat mecanic.

Bărbatul are 30 de ani și este angajat al Ministerului Apărării Naționale din anul 2016. Potrivit autorităților, el a fost descoperit de colegi în jurul orei 6:30, în camera în care efectua serviciul de zi pe unitate. Militarul prezenta o plagă împușcată în zona capului și se afla în stare de inconștiență.

Inițial, el a fost dus la Spitalul Județean din Târgu Jiu, însă, din cauza gravității leziunilor, a fost transferat de urgență în Capitală. La Spitalul Militar din București, medicii au confirmat diagnosticul de traumatism cranio-cerebral sever, comă grad IV și plagă frontală transfixiantă prin împușcare.

„Pacientul este internat în Secția ATI, fiind în comă profundă, intubat și ventilat mecanic. Se administrează tratament intensiv pentru susținerea funcțiilor vitale. Familia este informată permanent cu privire la evoluția stării de sănătate”, au transmis reprezentanții spitalului militar.

Ministerul Apărării a precizat că ultima evaluare psihologică a subofițerului a avut loc în noiembrie 2024, iar atunci acesta a fost declarat apt pentru îndeplinirea serviciului militar. Nu au fost semnalate probleme la acel moment.

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar Timișoara, circumscripția Craiova. În paralel, la nivelul Batalionului 24 Infanterie din Târgu Jiu a fost constituită o comisie internă care cercetează circumstanțele producerii incidentului.

Ancheta vizează atât posibilele cauze ale rănirii, cât și respectarea protocoalelor de securitate din unitatea militară. Deocamdată, nu sunt date oficiale privind modul în care arma a fost folosită sau dacă este vorba despre un accident, un gest intenționat sau o altă ipoteză.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCĂTĂLIN PREDOIU RĂSPUNDE ACUZAȚIILOR AUR ȘI COMENTEAZĂ ÎNTÂRZIEREA PROGRAMULUI VISA WAIVER
Articolul următorFUNCȚIONAR DIN CARAȘ-SEVERIN, CERCETAT PENTRU CĂ A LUAT 120.000 DE EURO PENTRU A CUMPĂRA IMOBILE PRIN LICITAȚIE