Alexandru Radu Cosmin, din satul Argea, comuna Ploscuţeni, care în luna septembrie a anului 2017 a bătut un adolescent nevinovat, în vârstă de 16 ani, până l-a lăsat fără suflare, rupându-i gâtul, a fost eliberat condiţionat din închisoare după doi ani de pedeapsă. El a fost condamnat în anul 2018 la 4 ani şi şase luni închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte, practic o încadrare mai uşoară decât cea de omor. Magistraţii de la Judecătoria Focşani au considerat că cei doi ani petrecuţi după gratii sunt suficienţi, astfel că, pe data de 15 iunie 2020, au admis cererea de liberare condiţionată formulată de agresor. „În baza art. 587 C.pr.pen. raportat la art.100 C.pen. admite cererea formulată de petentul condamnat RADU ALEXANDRU COSMIN, având ca obiect liberare condiţionată. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea restului din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 52/2018 pronunţată de Tribunalul Vrancea. Conform art. 104 Cod penal, atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor liberării condiţionate, pentru pedeapsa rămasă neexecutată. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare efectuate de stat în prezenta cauza vor rămâne în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen. onorariul în sumă de 313 lei pentru avocat din oficiu Coman Daniela, cu delegaţia nr. 1057/10.06.2020, emisă de Baroul Vrancea, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2020″, se arată în decizia magistraţilor.

Procurorii nu au făcut contestaţie la această decizie, astfel că Alexandru Radu Cosmin este acum liber.

Criminalul Alexandru Radu Cosmin

La începutul lunii septembrie 2017, Gabriel Mare, un copil de doar 16 ani din Ploscuţeni, a murit în urma unor lovituri primite în zona cervicală. Loviturile au fost atât de puternice încât adolescentului i-a fost rupt gâtul. Crima a avut loc pe fondul geloziei. Într-o seară, când Gabriel se întorcea acasă de la iubită, a fost aşteptat la cotitură şi luat la bătaie, cu pumnii şi picioarele, de faţă cu martori. Inconştient, băiatul a fost târât într-un şanţ, unde a fost găsit a doua zi de o femeie care mergea cu vacile la păscut. Procurorul care a anchetat cazul a spus, atunci, că este şocat de violenţa crimei. “Din experienţa mea de procuror criminalist, nu cred că mai există vreo victimă care, în condiţii similare, să fi suferit vreo moarte violentă. Astfel de cazuri de deces sunt specifice morţii în urma unor accidente rutiere şi nici atunci”, potrivit procurorului Paul Mihăilă. “În cazul unui proces trebuie să mutăm dosarul de aici, pentru că este o mafie aici, toţi sunt în legătură cu ei. Nu-i lăsăm. Să nu creadă că ei au bani şi noi suntem proşti. Opt copii am crescut singur, soţia mi-a murit acum 14 ani. Dumnezeu ştie cum i-am crescut”, spunea Laurenţiu Mare, tatăl băiatului ucis în 2017. Bărbatul a murit, însă, de inimă rea, la scurt timp după moartea fiului. Ceilalţi copii sunt răspândiţi prin lume. Despre agresor se ştia că era un un individ care răspândea teroare în sat. Din această cauză, copii şi tineri din Ploscuţeni au ales, imediat după moartea violentă a consăteanului lor, un mod aparte de a-şi exprima durerea dar şi revolta faţă de crima violentă. Ei au mărşăluit prin comună şi au scris pancarte cu mesajul „Dreptate pentru Gabriel”, „Poliţia să ne apere copiii”, „Vrem oameni, nu bestii”, „Ignoranţa ucide”, „Vrem autorităţi competente”.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 8. Rebranding de Dâmbovița
Articolul următorULTIMA ORĂ Un nou cod portocaliu de vijelii, inclusiv pentru Vrancea