Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea derulează o campanie de donare voluntară de sânge, sub sloganul  ”100 pentru viață”, ca un demers de salvare de vieţi omeneşti, prin sprijinirea eforturilor de refacere a rezervei de sânge din Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea. Acțiunea de solidaritate a oamenilor legii are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. ”Astăzi, polițiștilor de ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice li s-au alăturat luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au înțeles rolul vital al actului de donare de sânge. Astfel, sub sloganul ”Dacă sângele înseamnă viaţă, donarea înseamnă speranţă!”, până la ora 10.30, aproximativ 20 de polițiști vrânceni din cei 100, au răspuns PREZENT apelului la viață . Pornind de la ideea că acest gest de suflet are menirea să aducă un strop de bucurie, speranță și șansă la viată, politistii vrânceni vor valorifica tichetele primite în urma donării iar la finalul campaniei vor cumpăra alimente care ulterior vor fi donate unor copii și vârstnici din județ cu o situație materială precară . Sperăm astfel să putem contribui și prin această cale la salvarea de vieți omenești și îi încurajăm pe toți cei disponibili să se alăture campaniei de donare”, spun reprezentanții IPJ Vrancea într-un comunicat de presă. Campania de donare de sânge se derulează până pe 26 octombrie. 

Articolul precedentCum te poţi alătura Partidului Realitatea? Mesajul lui Cozmin Guşă către militanţi
Articolul următorFOTO Militarii Brigăzii 8 LAROM, premiați la competiția ”Subofițerul/Soldatul Anului 2018”