Pe lângă sportivii de la IPJ Vrancea, și reprezentanta ISU Vrancea a avut o comportare meritorie la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, desfășurat zilele trecute la Vaslui. Plutonierul Cristina Pîrvu a obținut titlul de vicecampioană națională la categoria -60 kg. Medalia Cristinei Pîrvu a contribuit și la performanța generală a echipei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. ”Echipa I.G.S.U., formată din 11 concurenți, s-a clasat pe locul al 3-lea, obținând: 2 medalii de aur, 4 medalii de argint și 3 medalii de bronz. Un aport important la obținerea acestui rezultat l-a avut și medalia de argint câștigată de colega noastră, plutonier Pîrvu Cristina, singura reprezentantă la categoria feminin a lotului. Competiția s-a desfășurat în perioada 17-18 octombrie a.c., în municipiul Vaslui, sub organizarea Biroului Coordonare Activități Sportive din Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, împreunã cu Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră cu sprijinul autorităților locale și județene.”, se precizează într-un comunicat de presă al ISU Vrancea.

Articolul precedentDICTATURA MAJORITĂȚII: Primarul Misăilă cronometrează Opoziția cu un ceas, ca să nu vorbească mai mult de 2 minute la un proiect
Articolul următorFata primarului din Odobești, Ramona Nicolaș, prinsă drogată la volan, în București