Fostul liberal Liviu Macovei, om de afaceri, va candida din partea USR la Primăria Focșani. Membrii USR Focșani s-au întrunit duminică, în Adunarea Generală, ședință convocată de președintele filialei, Liviu Macovei. Fostul liberal a fost desemnat în unanimitate candidatul din partea USR la Primăria Focșani, urmând ca în perioada următoare să aibă loc discuții și cu membrii PLUS pentru desemnarea candidatului comun al Alianței 2020 USR PLUS.

”Le mulțumesc colegilor că au fost alături de mine și m-au susținut pentru a-i reprezenta în fruntea Primăriei Focșani. Ca membru al unui partid nou, îmi doresc să fiu primul primar din istoria USR, respectiv USR PLUS, care să reformeze administrația locală și să dezvolte proiecte reale astfel încât focșănenii să fie mândri de orașul în care locuiesc”, a declarat Liviu Macovei.

Articolul precedentUn urs a fost spulberat de o mașină în Tulnici. Jandarmii i-au păzit trupul inert
Articolul următorVestita șampanie de Panciu, oficial în faliment