După ce a aflat că PNL nu-l mai pune pe lista partidului la alegerile locale din acest an din cauza problemelor cu justiția, fiind condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț, și-a făcut bagajele și s-a mutat în tabăra PMP, de unde, surpriză!, este aruncat, din nou, în cursa electorală pentru încă un mandat în fruntea orașului Piatra Neamț. 

Chitic a fost ajutat să facă mutarea, printre alții, potrivit unor surse, chiar de baronul de Neamț Ionel Arsene, „deputatul-șosete albe”, cel care nu are, însă, un trecut la fel de „imaculat”. 

„Salut alăturarea domnului primar Dragoș Chitic echipei PMP și sunt convins că împreună vom face o echipă puternică, care va câștiga Primăria Piatra Neamț și un număr istoric de consilieri locali și județeni. Domnul Chitic are o vastă experiență administrativă și a demonstrat că este cea mai potrivită persoană să conducă orașul și în următorii 4 ani”, a declarat Bogdan Gavrilescu, președintele PMP Neamț.

Nu știm, însă, dacă și condamnarea lui Chitic la 3 ani de închisoare într-un dosar privind schimbul de terenuri făcut între Primăria Piatra-Neamţ şi omul de afaceri Mihai Apopii este „salutată” de Partidul Mișcarea Populară. Cert este că, până la această oră, PMP a tăcut… chitic. 

Primarul Dragoș Chitic, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, în 2019

„În perioada 20 – 28 ianuarie 2010, inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, (…) beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au semnat şi avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul Local Piatra Neamţ, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafaţă totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului. În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010 a fost încheiat un contract prin care Consiliul Local Piatra Neamţ, reprezentat de inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeţei menţionate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafaţă de 11.156 mp situat pe raza aceluiaşi municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei”, se precizează în comunicatul DNA de la acea vreme.

Contractul a fost încheiat în condiţiile în care Chitic şi Vişan cunoşteau că această operaţiune era defavorabilă municipiului din punct de vedere economic şi privea inclusiv o suprafaţă de teren care făcea parte din domeniul public al localităţii, mai menţionau procurorii DNA.

Diferenţa de valoare, respectiv suma de 397.351 de lei, a fost achitată de municipiul Piatra-Neamţ inculpatului Apopii pe data de 27 ianuarie 2015, au mai spus anchetatorii.

„Evaluarea terenurilor ce aparţineau Primăriei Piatra Neamţ a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menţionat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care cunoştea că una dintre suprafeţele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp) făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamţ”, se mai menţionează în comunicatul DNA.

Potrivit anchetatorilor, prin aceste demersuri a fost produs municipiului Piatra Neamţ un prejudiciu în valoare de 1.089.170 de lei, care constituie totodată un folos necuvenit pentru omul de afaceri Mihai Apopii. Municipiul Piatra Neamţ a comunicat că se constituie parte civilă în cauză, în vederea recuperării prejudiciului.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedent100% TU DECIZI! Ioan Sîrbu, strungarul devenit dentist și apoi general
Articolul următorVIDEO Lucian Romașcanu nu mai e purtător de cuvânt la PSD, după derapajul verbal suburban