Primarul orașului Focșani, Cristi Misăilă (PSD) susține că nu este de acord cu majorarea tarifelor pentru parcări, dar că este obligat să ia în discuție propunerea venită de la SC Parking SA, adică de la prietenul său de vânătoare, care este directorul societății – Nicușor Statache.

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public în legătură cu o nouă grilă de tarifare a locurilor de parcare din municipiu, focșănenii trebuie să știe că este vorba doar de o hotărâre a Consiliului de Administrație a SC Parking SA. Iar această propunere de creștere a tarifelor a fost înaintată Primăriei pentru a intra pe ordinea de zi a primei ședințe a Consiliului Local. Țin să precizez faptul că eu personal, în calitate de Primar al tuturor focșănenilor, nu sunt de acord cu această propunere. Legea însă mă obligă să o supun dezbaterii publice și Consiliului Local, în plenul căruia îmi voi susține acest punct de vedere și voi cere consilierilor locali să nu aprobe majorarea tarifelor. Sunt alte lucruri mult mai importante de făcut decât creșterea tarifelor de parcare”, susține Misăilă. 

 

Misăilă recunoaște ceea ce presa vrânceană scrie demult, și anume că schema de personal a SC Parking, al cărei director a fost, până nu demult, fiul amantei sale, fostul consilier local PSD Dorian Alecsandrescu, ”transferat”, ulterior, la conducerea Poliției Locale Focșani, este umflată.

„Nu mi se pare normal să se cheltuie marea parte a bugetului societății doar pe salarii și singura soluție identificată să fie creșterea tarifelor atâta vreme cât această societate are o schemă de personal destul de stufoasă”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Focșani.  

          

Articolul precedentȘi-a anunțat familia că își ia viața
Articolul următorȘoferi profesioniști, prinși băuți la primele ore ale dimineții