Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat o nouă decizie cu privire la postul de președinte al Secției penale a Judecătoriei Focșani. După ce, luna trecută, respinsese propunerea președintelui Judecătoriei Focșani, Iulian Păun, de prelungire a delegării lui Cătălin Crăciun în această funcție, astăzi, judecătorii din CSM au hotărât invers: au aprobat prelungirea delegării judecătorului Cătălin Crăciun. ”Prelungirea delegării în funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Judecătoriei Focşani a domnului judecător CĂTĂLIN-CONSTANTIN CRĂCIUN, începând cu data de 10.03.2019, până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.”, se menționează în comunicarea CSM. Cătălin Crăciun a fost ofițer de poliție și, din anul 2013, este judecător.