Tratamentul cu anticorpi monoclonali a devenit celebru după ce a fost administrat președintelui american Donald Trump, chiar dacă la acel moment era în fază experimentală. 

Între timp, a fost omologat. Se numește REGN-COV2, este produs de compania americană Regeneron Pharmaceuticals și este extrem de eficient pentru pacienții diagnosticați cu Covid-19 care au forme ușoare sau medii de boală cu condiția ca acesta să fie administrat la primele simptome.

De altfel, mai multe state din Uniunea Europeana au acționat imediat și au procurat din timp tratamentul minune. Potrivit The Guardian, încă de la începutul anului, Guvernul german a cumpărat 200.000 de doze de anticorpi monoclonali.

Din păcate, autoritățile din România au fost extrem de lente, iar azi, numărul pacienților care a primit acest tratament este foarte mic. Și nu este de mirare atâta vreme cât a ajuns în România cu o întârziere de opt luni față de alte țări. Și nici atunci nu a fost achiziționat de statul român, ci primit ca donație din Italia.

De altfel, medicii din spitalele Covid-19 din România spun că dacă acesta ar fi ajuns mai devreme, numărul bolnavilor care au făcut o formă gravă de SARS-COV-2 putea fi redus considerabil.

Tratamentele cu anticorpi monoclonali au apărut în anii 1970 și sunt deja folosite în mai multe forme de cancer, în boli autoimune, pulmonare sau intestinale, iar mecanismul de acțiune al anticorpilor monoclonali este același: identifică și distrug anumite structuri din corp.

Așa numitul Cocktail de anticorpi s-a dovedit cel mai eficient în cazurile de Covid 19 din toate tratamentele folosite până acum. Dacă pacientul ajunge la timp la spital şi este la debutul bolii, după ce i se fac analizele şi primeşte tratamentul cu anticorpi monoclonali, în trei ore poate fi deja acasă.

În luna martie, Agenția Europeană a Medicamentului a demarat evaluarea a trei produse cu anticorpi monoclonali și a comunicat recomandări de folosire a acestora în tratamentul COVID.

CITEȘTE ȘI: Și România poate face anticorpi monoclonali

TREI PRODUSE DE ANTICORPI MONOCLONALI, EVALUATE DE AEP

1.Casirivimab/Imdevimab produs de Regeneron-Roche;
2. Regdanbimab produs de Celltrion
3. Bamlanivimab/Etesevimab produs de Eli Lilly
SURSA: Agenția Europeană a Medicamentului

În aprilie, Ministerul Sănătății condus la acea vreme de Ioana Mihăilă, a introdus în Protocolul terapeutic al pacienților COVID Tratamentul cu anticorpii monoclonali. A urmat o vară întreagă în care autoritățile noastre nu au făcut NIMIC.

În luna octombrie, când țara noastră era crunt lovită de valul 4, iar tratamentul cu anticorpi monoclonali era inexistent în România, autoritățile au fost nevoite să solicite ajutor internațional. Astfel, țara noastră a primit din partea Italiei 5.200 de flacoane de anticorpi monoclonali.

Și Germania s-a oferit să ajute cu încă 12.750 de unități.

A fost momentul în care autoritățile române s-au trezit, iar Ministerul Sănătăţii, care îl avea atunci interimar pe Cseke Attila, a comandat 10.000 de doze din medicamentul Regen-Cov și a solicitat, totodată și activarea mecanismului de protecţie la nivelul Uniunii Europene pentru 40.000 de doze de anticorpi monoclonali.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, la începutul lunii noiembrie, în România au ajuns 7 500 de doze de anticorpi monoclonali care au fost distribuite în 147 de spitale care tratează pacienți infectați cu SARS-COV-2.

Medicamentele au fost achiziționate în baza Acordului –Cadru încheiat între Comisia Europeană și firma producătoarea, iar fondurile au fost alocate în luna septembrie a acestui an din Rezerva bugetului de stat.

Anticorpii monoclonali se administrează în funcție de recomandările fiecărei firme producătoare într-o doză unică sau în patru doze. Un astfel de tratament costa aproximativ 8.000 de euro, dar toți pacienții declarați eligibili beneficiază de el gratuit.

Articolul precedentANGAJĂRI LA ISU VRANCEA – 24 de posturi de soldat profesionist scoase la concurs
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Cercetarea, unul dintre cele mai slab finanțate domenii din România