În jurul orei 10.40, poliţiştii au intervenit la un accident rutier, soldat cu decesul unui minor.
Din primele informaţii, un minor în vârstă de 9 ani, care se deplasa cu bicicleta de pe un drum comunal înspre DN 2R în satul Cerbu, comuna Jitia, ar fi fost surprins şi accidentat de autoutilitara condusă de un bărbat în vârstă de 25 de ani. La faţa locului s-au deplasat cu celeritate poliţiştii și echipajul medical. Echipajul medical prezent la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, minorul a fost declarat decedat. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă. (sursa: IPJ Vrancea)

Articolul precedentFlorin Zamfirescu: „Poporul ăsta nu merită ce i se întâmplă, nu merită răul care i se întâmplă. E terfelit, chiar negat, limba e aproape distrusă”
Articolul următorSărbătoare 28 iunie – Aducerea Moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan