Cinci focare de Covid19 au fost identificate, în ultima vreme, în Spitalul Județean Focșani, la un ocol silvic, la o societate comercială și la o primărie din județ, dar Direcția de Sănătate Publică Vrancea spune că nu sunt motive de panică.

 

În urma apariției în presa centrală a informației cu privire la cele 5 focare de infecție cu COVID-19 din Vrancea și din dorința informării exacte a populației pentru evitarea stărilor de panică nejustificate, DSP Vrancea vine cu o serie de precizări legate de respectivele focare (cu precizarea că se ajunge la un focar dacă sunt mai mult de 3 cazuri într-o secție de spital). Astfel, în cele două focare de la Spitalul Județean sunt 5 cazuri la o secție și 4 la o altă secție, la un număr de circa 100 de cadre medicale care lucrează în cele două secții. Pe de altă parte, unitatea spitalicească înregistrează un efectiv de circa 1.500 de salariați, cele două focare apărând pe 2, respectiv 3 august. Până la 1 august, așa cum DSP Vrancea și Spitalul Județean au comunicat către public, existau doar două cadre medicale cu COVID-19. Celelalte trei focare sunt la o primărie din județ, la o societate comercială și la un ocol silvic. În acest context, nu există motive de panică, avându-se în vedere faptul că Spitalul Județean s-a confruntat cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri COVID-19, în urmă cu mai bine de două luni.

În prezent, cu cele 1.859 de cazuri confirmate, Vrancea se situează pe locul 8 la nivel național. Așa cum a declarat și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, „nu putem funcționa decât ca parteneriat. Noi, ca sistem medical, diagnosticăm, tratăm. Dar noi primim ce se infectează din această transmitere comunitară. Nu se tranșează în spital viitorul acestei pandemii, ci prin transmiterea comunitară. Cât timp nu vom stopa această transmitere comunitară, vom avea o accelerare a numărului de cazuri”. DSP Vrancea și Instituția Prefectului vor organiza întâlniri săptămânale de analiză a situației epidemiologice în vederea stabilirii de măsuri și acțiuni pe termen scurt și mediu, pentru ținerea sub control a situației epidemiologice existente la nivelul unităților administrativ-teritoriale”, se arată într-un comunicat al DSP Vrancea.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 39. Cum să-ți iei Lamborghini cu bani de la guvern?
Articolul următor100% TU DECIZI! Marius Stan, metalurgistul fotbalist ajuns politician. Acuzații de devalizare a Clubului Oțelul