Bărbatul de 30 de ani, care a bătut câțiva angajați ai Spitalului Județean din Focșani, a fost reținut pentru 24 de ore. El este cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire, iar în cursul zilei de astăzi instanța a emis mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Agresorul fusese internat la Secția Psihiatrie, după ce consumase droguri. Cadrele medicale, atât de la secție cât și de la UPU, i-au făcut mai multe investigații medicale și nu părea violent. Însă, la un moment dat, după miezul nopții, pacientul a început să lovească personalul din Secția Psihiatrie, cu pumnii și picioarele, doi asistenți medicali având cel mai mult de suferit. Mai mult, unul dintre asistenți a rămas inconștient timp de câteva momente și a fost internat la Secția Chirurgie. Agresorul a fost imobilizat de angajații spitalului, până la venirea jandarmilor și polițiștilor.

Articolul precedentCe judecători vor conduce Biroul Electoral Vrancea la alegerile prezidențiale
Articolul următorDoi vrânceni au murit la Constanța, într-un accident de motocicletă